Horoscop, cristale, taine și viitor

Diminețile de toamnă cu miros de cafea și brioșe aburinde se întregesc cu o taină în horoscopul zilnic.
Nici o zi nu e completă până nu vezi ce îți rezervă astrele, îmi spunea prietena mea dragă Mihaela, în urmă cu câțiva ani.
”Să știți că avea dreptate!”
Miha a făcut cursuri de astrologie în Marea Britanie și a abordat ca temă, conexiunea dintre zodii și cristale; este un domeniu absolut fantastic, care îți deschide noi orizonturi și îți arată că NIMIC NU E ÎNTÂMPLĂTOR.


Eram la Sibiu pentru a sărbători în stil ardelenesc întoarcerea ei in tara; am făcut un ceaun, palincă de la buna’, chitara și slana cu pită și mere…până dimineața pe malul Cibinului, am făcut introspecție în misterele vieții, zodiac, destin și multe altele.
Draga mea prietenă mi-a făcut cadou o brățară cu 5 pietre semiprețioase special realizată pentru zodia mea, TAUR.
O,da, un mic taur (doar 55 kg), teribil de încăpățânată, muncitoare (dacă ziua ar putea să aibe 45 de ore, ar fi perfect) și dedicată copiilor și pasiunilor; să nu uit – IUBIREA pentru FRUMOS, recunoscătoare Lui Dumnezeu pentru tot și foarte superstițioasă (aveți grijă la pisica neagră).
Pentru că Mihaela mă cunoștea fantastic de bine, a văzut că eram supărată și cu gândurile abătute. Avea dreptate, eram foarte supărată pe o prietenă veche care reușise într-o anumită situație să îmi arate o altă față a ei, mai puțin plăcută, iar eu sunt omul care îți dă și LUNA de pe cer, dar să nu mă dezamăgești pentru că nu te uit niciodată!
Miha, care era un mic înger, o fire caldă și diplomată, m-a luat de umăr să îmi arate ceva foarte interesant, și anume, un borcan al împăciuirii .
Pentru a crea unul ai nevoie de câteva lucruri cu o simbolistică interesantă, și anume:
-un borcan pe care îl vei curăța(și purifica) cu apă cu sare;
-o foaie de hârtie și pix pentru a scrie o scrisoare către persoana cu care vreți să vă împăcați sau să o iertați. Puneți-vă gândurile sincere, astfel manifestați intenția și lucrurile încep să se miste în Univers în favoarea dvs; nu uitați să o asezați în borcan.
-alegeți o lumânare de culoare roz sau albă, ce simbolizează energia împăcării și a iubirii, o puneți în partea de sus a borcanului și o aprindeți. Lumina ei va aduce reconciliere în viața dvs.
-începeți ansamblarea borcanului adăugând elemente simbolice(obiecte cu valoare sentimentală, fotografii, bijuterii,etc).
– puneți plante magice precum rozmarinul, lavanda sau busuiocul și cristale precum cuarțul roz și chihlimbarul, ce au proprietăți de vindecare și iertare.
– în momentul în care așezați cu grijă obiectele în borcan gândiți-vă că de fapt încărcați energetic intenția dvs de împăcare/iertare și cum ați reconcilia acea situație și astfel începeți un proces al vindecării.
– când adăugați obiectele în borcan concentrați-vă pe intențiile dvs de împăcare sau iertare și imaginați-vă că deja totul s-a rezolvat, schimbând astfel o situație mai puțin plăcută într-una pozitivă. Puteți chiar rosti dorința dvs.
– acum închideți borcanul pe care îl puteți sigila cu ceară și puneți-l într-un loc special, unde nu poate fi deranjat și lăsați lumânarea să ardă până se stinge.
-pentru ca puterea spell jar-ului să se mențină, ocazional puteți să îl priviți sau să spuneți rugăciunile sau afirmațiile de împăcare, și veți observa că situația dvs se va detensiona, mergând într-o direcție pozitivă.
(sursă info, site-ul: stonemania.ro)


Mi s-a părut fantastic cum o intenție rostită sau scrisă are atât de multă putere, sau cum purtarea cristalelor ne influențează în mod benefic viața și organismul, iar zodiile nu sunt doar niste ”ciudățenii”. Astfel am început să aprofundez și eu tot ce ține de astrologie, reiki, feng shui, chakre și simbolistica pietrelor semiprețioase.
Am început studiul cu brățara primită de la prietena mea Mihaela. Are 5 pietre: Ametist, Aventurin, Cuarț roz, Lapis lazuli, Malachit. De asemenea am găsit o mulțime de cărți în librării, biblioteca din oraș și în anticariate (cât de frumos miros cărțile ce poartă ani în spate).


Cum sunt legate cristalele și astrologia?
Cristalele au proprietăți energetice care se aliniază cu cele 12 semne zodiacale. Cristalele se aliniază, de asemenea, cu energia planetară și cu chakrele specifice, astfel încât să le puteți folosi pentru a vă echilibra mintea, corpul și spiritul.
Cristalele și astrologia merg mână în mână. Una aparține constelațiilor cerului, cealaltă este creată adânc în interiorul Pământului și împreună pot oferi o perspectivă asupra potențialului nostru cel mai mare. Fiecare zodiac sau semn solar, are un cristal care se aliniază perfect cu el și cu planeta sa conducătoare.


Astfel, am aflat că pietrele semiprețioase au proprietăti fantastice, cum ar fi:
AMETIST: CALM ȘI INTUIȚIE
Ametistul este piatra spiritualității și mulțumirii, conferă stabilitate, putere, pace interioară. Este o piatră grozavă pentru meditație și pentru a vă îmbunătăți intuiția și abilitățile psihice cu energia ei calmantă și pașnică. Ametistul oferă claritate și îmbunătățește percepția și înțelegerea conștientă.
Vindecare: Ajută la calmarea minții, reduce insomnia și permite un somn odihnitor, reduce stresul, ameliorează durerile de cap, ajută la producerea de hormoni, întărește sistemul imunitar, curăță organele și sistemul respirator, reduce vânătăile și umflarea. Ajută la funcționarea glandelor pineale și pituitare.
Chakre: al treilea ochi.

AVENTURIN VERDE: ECHILIBRARE EMOȚIONALĂ
Aventurinul promovează atitudinea pozitivă, ușoară față de viață, echilibrează energiile masculine și feminine, aduce bucurie, fericire și liniște emoțională. Îți aliniază centrii, purifică corpurile fizice, mentale și emoționale, promovând sănătatea și bunăstarea.
Aventurinul promovează compasiunea și empatia, calmându-ne furia. Ne stimulează mintea, creativitatea, motivația și independența. Ne protejează împotriva energiei electromagnetice și a poluării mediului. Este, de asemenea, o piatră a prosperității.
Vindecare: Stimulează vindecarea mușchilor și a oaselor, ameliorează durerile de cap și migrenele, ajută la tensiunea arterială și colesterolul, ajută la eliberarea fricii, anxietății și stresului, ajută la tulburările de somn, ajută la protejarea împotriva afecțiunilor cardiace și a inflamației.
Chakre: Inima

QUARȚZ ROZ: DRAGOSTE ȘI PACE
  Quarțz-ul roz promovează iubirea necondiționată, iertarea, pacea și compasiunea. Ea creează armonie în relații și ne învață despre adevărata esență a iubirii. Purifică și deschide inima permițându-ne să ne exprimăm emoțiile. Reduce stresul și tensiunea, permițându-ne să ne exprimăm dragostea, sensibilitatea și compasiunea față de noi înșine și de ceilalți. Cuarțul roz aduce o vindecare interioară profundă, sporind iubirea de sine, încrederea în fortele proprii. Poate fi folosit pentru a atrage dragostea în viața ta și pentru a menține relații de dragoste fericite.
Vindecare: Ajută la vindecarea și întărirea inimii și a sistemului circulator. Promovează vindecarea problemelor respiratorii, eliberând impuritățile din organism. De asemenea, este folosit pentru a crește fertilitatea.
Chakre: Inima.

LAPIS LAZULI: ÎNȚELEPCIUNEA ȘI ADEVĂRUL
Lapis Lazuli este o piatră prețioasă albastră fascinantă, care a fost prețuită de secole pentru culoarea sa profundă și semnificația spirituală. Este adesea asociat cu înțelepciunea, adevărul și viziunea interioară. Lapis Lazuli este o piatră de perspectivă profundă și conștientizare de sine, invitându-vă să explorați profunzimile conștiinței voastre și să vă conectați cu sinele vostru superior. Energia lui Lapis Lazuli vă dă putere să spuneți adevărul cu claritate și autenticitate. Vă îmbunătățește intuiția și claritatea mentală, făcându-l un instrument excelent pentru meditație și creștere spirituală. Acest cristal te încurajează să cauți înțelepciunea interioară, să eliberezi credințele limitatoare și să te aliniezi cu adevăratul tău scop, conducând în cele din urmă la o mai mare conștientizare de sine și o conexiune mai profundă cu adevărurile universale.
Vindecare: Se crede că Lapis-Lazuli susține vindecarea fizică prin atenuarea durerii și a inflamației. De asemenea, se crede că promovează vindecarea emoțională prin încurajarea acceptării de sine și echilibrului emoțional.
Chakre: inimă, al treilea ochi și creștet.

MALACHIT: VINDECARE
Această piatră prețioasă curăță și stimulează chakrele și îndrumă atât mintea, cât și sufletul la regăsirea spirituală. Stimulează gândirea clară și emoțiile controlate – de aceea Malachit-ul te va ajuta să faci față schimbărilor din viața ta.
Malachitul este un cristal de transformare care este un ajutor puternic în creștere, dezvoltare, creație sau reînnoire. Este piatra norocului, așa că purtătorul acestei pietre va atrage bani, bogăție și oportunități, de asemenea este un talisman excelent pentru noile proiecte de afaceri.
Simbolizează abundența, expansiunea și noile începuturi.
Îndepărtând toate energiile impure din viața ta, stimulezi și forța vitală din corpul tău. Malachitul te va ajuta să te vindeci la nivel fizic și emoțional, eliminând orice te face să te simți slab sau toxic.
Îți va deschide ochii asupra măreției lumii și te va face mai conștient de modul în care poți folosi tot ceea ce te înconjoară pentru a-ți oferi o viață mai fericită, mai bună și mai liniștită.
Malachitul este, de asemenea, o piatră a călătoriei. Este grozav să o porți cu tine atunci când îți este frică de zbor sau frică de înălțime. Funcționează excelent pentru a vă menține calmul în timpul blocajelor de trafic, al mărilor furtunoase și al zborurilor întârziate.
Malachitul este renumit pentru energiile sale vindecătoare.
Malachitul funcționează bine în scăderea tensiunii arteriale funcționează grozav atunci când aveți probleme cardiace sau dacă suferiți de dureri reumatice sau astm.
Când aveți o menstruație neregulată, a avea malachit aproape de dvs. tot timpul vă poate ajuta să vă reglați menstruația și să vă reparați ciclul lunar.Acest lucru vă va ajuta, de asemenea, în eforturile dumneavoastră de a rămâne însărcinată sau de a deveni mai fertilă.


Nu uitați:
Folosirea pietrelor prețioase astrologice poate fi benefică, deoarece acestea funcționează de obicei în tandem cu personalitatea cuiva, susținând în același timp orice slăbiciuni sau probleme, ducând la armonizare, vindecare sau desfacerea unor blocaje.
Deoarece fiecare semn zodiacal este asociat cu calități și aptitudini specifice, este indicat să purtăm pietre prețioase care pot susține aceste capacități.

Articol scris pentru SuperBlog 2023.
sursă foto: stonemania.ro, arhiva personală

Articol scris cu gândul la buna mea prietenă Mihaela, care a plecat la îngeri mult prea devreme.
”Miha, te iubesc!”

Lasă un comentariu