Dragi mămici cu pitici, mă adresez vouă în special, pentru că voi stiţi cel mai bine ce înseamnă să alergi dintr-o parte în cealaltă, să rezolvaţi „n” treburi într-un timp record şi să arătaţi în acelaşi timp, „ca scoase din cutie”.
Pentru că femeii, prin natura ei, îi place să fie mereu îngrijită, să arate bine indiferent de situaţie şi în acelaşi timp să le demonstreze tuturor că ea poate să facă totul foarte uşor, astăzi vreau să vă împărtăşesc secretul unei depilări minune, în doar trei minute.
Farmec, lider naţional al produselor de îngrijire dedicate atât femeilor cât şi bărbaţilor, a lansat de curând pe piaţă o nouă gamă de creme depilatoare ce conţine mai multe tipuri de produse pentru îndepărtarea părului inestetic într-un timp record.
Cum toată operaţiunea durează doar trei minute, m-am întrebat ce pot face eu cât timp crema depilatoare acţionează.
Să o luăm cu începutul:
Sunt mamă a trei băieţi super năzdrăvani, aşa că dacă am 15 minute pe zi, DOAR pentru mine, este o minune.
Sincer mi s-a întâmplat de multe ori să mă spăl pe dinţi şi să uit să mă clătesc, pentru că băiatul meu cel mare are o URGENŢĂ…jucăria preferată nu mai vrea să iasă de sub pat, sau să adorm cu băieţelul cel mic în braţe şi cu masca pe faţă…o noapte întreagă. Dimineaţa arătam precum Cruella De Ville ..la fel şi perna mea.
Dar să revenim la crema depilatoare piele sensibilă, de la Farmec, care este şi preferata mea. Este dedicată pielii sensibile iar extractul de vanilie este atât de plăcut încât acoperă mirosul de sulf degajat de creme de epilat obişnuite.
Doar 3 minute pentru un efect WOW!
După aplicarea cremei începe marea aventură.
- Dacă ies cu băieţii la plimbare se anunţă pregătirea hăinuţelor picilor: trei chiloţei, trei maieuri, trei perechi de pantaloni, de bluze, trei perechi de şosete…toate câte trei. Si să nu uit de mine…altfel ajung pe scări cu haina pe mine şi desculţă (lucru care s-a mai întâmplat).
- Mami, am uitat să îţi spun…am sedinţă cu părinţi la şcoală, la ora cinci!
Asta mă anunţa fiul meu cel mare acum câteva zile cu doar 5 minute până la ora respectivă. Cum primăvara este anotimpul meu preferat am renunţat la pantalonii lungi de mult timp, iar în garderobă au apărut fustele.
Cât timp crema a acţionat am avut destul timp să îmi calc hainele şi să beau o cană de ceai de tei…doar trebuia să fiu calmă când voi auzi ce năzdrăvănii a mai făcut băiatul mamei!
Cu picioare fine ca mătasea şi una bucată copil, plecam grăbită la sedinţă!
Doar mamele sunt mereu nişte eroine!
Să vă mai spun?
- Hmm…ce ziceţi de telefonul de la ora opt pe care soţul mi l-a dat weekend-ul trecut?
Era plecat de mult timp în deplasare, aşa că în momentul în care m-a sunat să îmi spună că are o surpriză pentru mine şi că ne vedem la cofetăria preferată, eram gata să îmi pun pelerina de Super Women şi să plec…însă nimic nu e ca în visele noastre.
Năzdrăvanii tocmai scăpaseră de o gripă cumplită şi eu tocmai terminasem de făcut ultima doză de aerosoli, când o sun pe soacră să stea cu picii.
Îmi zice că nu poate…are pe cineva în vizită.
Butonez telefonul zece minute şi reuşesc în sfârşit să conving o prietenă să stea cu cei mici că altfel explodez.
Credeaţi că în acele 10 minute doar am dat telefoane?
Nu, nu…în acest timp am aplicat crema de epilat, m-am machiat, mi-am ondulat părul, am schimbat un pampers, le-am dat pijamalele picilor, le-am arătat la fiecare unde le-am pus bolurile cu cereale şi am reuşit într-un final să mă îmbrac.
Rujul l-am aplicat ca de obicei pe scara blocului ( nu ştiu de ce, dar mereu aşa mi se întâmplă).
- Eu sunt una dintre femeile maniace pe curăţenie, aşa că întotdeauna găsesc un prilej pentru a mai aranja ceva prin casă.
În trei minute gresia şi faianţa strălucesc de curăţenie sau mobila va arăta impecabil, fără un fir de praf.
V-am spus ce pot face în trei minute cu mocheta din camera copiilor?
Acolo e o nebunie. Dacă nu am norocul să găsesc plastilină întinsă peste tot, cu siguranţă voi găsi vreun monstruleţ desenat.
Noroc că mami are experienţă şi ştie cum să se lupte cu ei. În acelaşi timp picioarele mele vor scăpa de părul nedorit.
Recent am fost invitată la o petrecere a burlăciţelor. Douăzeci de femei, majoritatea mămici, ne-am făcut de cap testând produse de îngrijire. Cum aproape toate suntem bloggerite, a fost o nebunie de seară.
Vedetele au fost produsele celor 4 subgame dedicate epilării.
Fiecare produs este special creat pentru un anumit tip de piele, astfel:
- Crema depilatoare pentru piele normală îmbogăţită cu extract de orhidee, ce hidratează şi calmează pielea.
- Crema depilatoare TEENager cu extract de zmeură, special concepută pentru pielea sensibilă a adolescentelor. Acţionează delicat şi se îndepărtează foarte rapid, sub duş.
- Crema depilatore rapidă cu extract de argan, ce îndeparteaza părul foarte scurt şi are efect emolient şi hidratant.
- Crema depilatoare pentru piele sensibilă, îmbogăţită cu extract de vanilie, ce hrăneşte şi protejează pielea, lăsând-o fină şi catifelată.
- Special pentru bărbaţi, Farmec a lansat o cremă concepută pentru îndepărtarea pilozităţii nedorite de pe braţe, picioare şi axilă. Extractul de Boswellia Serrata îi oferă proprietăţi antibacteriene, antiiritante şi antiinflamatoare.
Pentru o piele impecabilă, fără urme de păr, folosiţi gama de produse dedicate îndepărtării părului inestetic de pe picioare, braţe, zona bikinilor şi axilă, de la Farmec.
Indiferent de produsul ales, cremă depilatoare, benzi sau ceară, pielea va rămâne fină ca mătasea şi într-un timp foarte scurt efectul va fi WOW!
Articol scris pentru proba 15 din Spring SuperBlog 2016!